Sondajul a fost efectuat în perioada 26 septembrie – 20 octombrie 2008, pe un eşantion de 1100 de persoane din 76 localităţi, reprezentativ pentru populaţia adultă a Republicii Moldova (cu excepţia regiunii transnistrene), eroarea maxima de eşantionare fiind de ± 3%.

Barometrul de Opinie Publica pledeaza pentru reflectarea corecta si transparenta a vietii sociale, politice, economice si asigura accesul la informatii pentru societatea civila.

“Tematica cercetarilor efectuate include optiuni politice, popularitate si notorietatea principalelor partide si personalitati politice, nivelul de trai si calitatea vietii politice, economice si sociale a Guvernului”, a declarat Directorul Executiv al Institutului de Politici Publice, Arcadie Barbarosie.

La intrebarea “Cit de multumiti sunt de felul in care traiesc”, 18, 3 % au raspuns ca sunt multumiti, 40, o %- asa si asa, 38, 8 %- deloc multumiti, 2, 9- nustiu, nu raspund.

Multumiti  de “ asistenta medicala”- 25, 9 %, “de locuinta”- 62, 5%, “ de transport”- 43, 6 %, “de educatia copiilor”- 43, 8 %, “ de servicii”- 16, 4 %, “ de banii pe care ii au”- 13, 8 %, “ de viata politica din tara”- 10, 2 %, “ de curatenia din localitate”- 23, 2 %.

“Cum este viata in comparative cu un an in urma”: mai buna- 25, 8 %, la fel- 53, 0 %, mai proasta- 20, 0 %, nu stiu, nu raspund- 23, 2 %.

“Cum cred ca vor trai peste 1 an”: mai buna- 29, 5 %, la fel- 31, 6 %, mai proasta- 20, 0 %, nu stiu, nu raspund- 28, 5 %.

Cind au fost intrebati “cum apreciaza veniturile actuale a familiei”, au raspuns:

nu ne ajung nici pentru strictul necesar- 26, 9 %, ne ajung doar pentru strictul necesar- 45, 5 %, reusim sa cumparam si unele bunuri mai scumpe, dar sa renuntam la altceva- 7, 0 %, reusim sa avem tot ce ne trebuie- 0, 3 %, ne ajung pentru un trai decent- 19, 3 %, nu stiu nu raspund- 1, 0 %.

“Care sunt lucrurile care ii ingrijoreaza cel mai mult in prezent”: 53, 5 %- saracia, 33, 9 %- somajul, 72, 1 %- preturile, 10, 3 %- criminalitatea, 25, 5 %- coruptia, 9, 7 %- foamea, 49, 4 %- viitorul copiilor, 3, 2 %- relatiile interetnice, 5, 9 %- calamitatile natural, 6, 0 %- un razboi in zona, 4, 6 %- instaurarea unei dictaturi, 15, 9 %- boala, 5, 9 %- lipsa incalzirii in perioada rece.

“Daca cred ca in Republica Moldova exista cel putin un partid sau formatiune politica care reprezinta interes”, 30, 1 % au raspuns- Da, 33, 1%- Nu, 36, 8 %- nustiu, nu raspund.

Sondajul a fost realizat de Centrul de analiză şi investigaţii sociologice, politologice şi psihologice „CIVIS”.

Verificarea corectitudinii realizării pe teren a cercetării a fost efectuată de către institutul de cercetare Magenta Consulting .

De cind am plecat din satul natal, rar de tot am mai trecut pe la el, chiar  de sarbatori nu  reuseam sa ajung  pe-acolo, desi ii spuneam de nenumarate ori ca niciodata n-am sa pot sa-l uit.

Am lasat dorul sa ma duca acolo unde vrea. Paseam usor pe cararusa cea care ducea spre casa batrinului si atunci am simtit pentru prima data ca ma urasc pe mine insumi. Ma simteam vinovata ca n-am deschis de demult  portita ceea din lemn, ornamentata frumos si creata chiar de propriile lui miini si ca nu i-am scos de ceva vreme o caldarusa de apa din fintina care statea in fata portii lui. Cind am ajuns, mi-am aruncat de indata privirea inspre casa si ograda in care a crescut deja si iarba, dar pentru mine s-a intiparit in memorie ca fiind “ograda copilariei mele”, deoarece acolo am facut primii pasi impreuna cu fratiorul meu  si multe nazbitii. Tot ce vedeam  se asemana cu un tablou care iti emana tristete in suflet. Mi s-au umplut ochii cu lacrimi de durere si imi venea sa imbratisez si sa sarut tot ce vedeam acolo: o poteca cu flori, busuioc, o fintina ingrijita, o casa singuratica, un ciine care pazea tot ce a mai ramas, dar si un “biet mos” care privea spre geam.

Am pasit pragul casei si i-am spus: “Am venit sa te vad. Mi s-a facut dor de tine. Nu te-am mai vazut de mult timp”. El, m-a privit de sus in jos, m-a imbratisat , mi-a zimbit si  mi-a spus: “Ce mare ai crescut! Inca nu m-ai uitat? Eu insa, credeam ca n-am sa te mai vad. Nu mai am mult de trait, sunt batrin, nu mai sunt la fel de sanatos ca inainte, nu mai am puterea pe care o aveam, asadar nu mai am pentru ce trai. Ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-am vazut toti copiii la casele lor, nepotii mari, dar si stranepotii, adica pot sa plec pe lumea cealalta multumit si fericit, nu am trait in zadar o viata”.

Nu incetam sa-mi potolesc setea de a-i privi ochii obositi, fruntea acoperita de riduri, miinile tremurinde si zbircite care au muncit din greu pentru a invinge foametea, saracia, il admiram si nu-mi venea a crede ca este el. Ah…, ce repede mai trec anii si cit de tare a incaruntit. Nu mai este cel de alta data, omul care vorbea si nu te mai saturai sa-l asculti. Era un biet taran sarac, dar in acelasi timp foarte bogat in calitati pozitive :destept, muncitor , calm, sincer, rabdator , intelegator si caruia ii placea sa cinte muzica populara. Adesea imi spunea ca pe fratele lui il cheama Nicolae Sulac, ca s-au nascut in acelasi an, in 1936 si ca-i place enorm cum cinta fratele lui.

De fiecare data cind il vad, am senzatia ca este pentru ultima oara , ca o alta intilnire nu va mai fi, asadar nu mai e mult si  voi trai doar cu amintirile. Mi se pare ca il pierd din ce in ce mai mult. Anii sunt mai puternici decit el, l-au invins!  Voi incerca sa traiesc prezentul amintindu-mi de trecut, de povetele de aur, amintiri frumoase din gradina cea mare cind ne adunam cu totii la strinsul roadei, de chipul angelic si de acea fiinta pe care nu o poti uita chiar de-or trece anii.

Mere, nuci, gutui galbene, cirese, toate acestea ma atrageau in copilarie sa ma duc la el, acum insa sunt matura, vreau sfaturi, vreau doar sa-l vad, sa-l aud si sa-l mai aud cintind. Ii placea in mod deosebit sa citeasca ziare, sa asculte radioul, iar dupa ce le citea, le pastra si pentru mine. De ce oare mie, dar nu altei nepoate, nici pina acum n-am mai inteles.

Acum insa, s-a schimbat atit de mult. Sufera in tacere, nu mai vorbeste cu toti, ci doar cu unii dintre copii si nepoti,e  mereu ingindurat, trist, nemultumit, singuratic si fara pofta de viata. Nici nu-l mai vad urcind dealul ca sa-si mai viziteze fiicele si baiatul! Nustiu, dealul s-a marit sau el a imbatrinit?!

Iata ca am ajuns pina unde am ajuns, iar acest lucru I se datoreaza mamei mele. Ea e cea care a contribuit la personalitatea mea. 

Ma cuprinde uneori un dor nebun de chipul mamei mele, de obrajorii arsi de soare si de vint, de picioarele ei obosite care au colindat toate deal;urile. Ma-ncearca un dor nebun, un dor ce ma omoara, zi de zi, seara de seara. Abia atunci cind mi-am luat zborul de la casa parinteasca, am inceput sa constientizez cit de greu e in lisa ei, sa caut si sa deschid eu singurica usile vietii, una mai usoara, alta mai grea si sa nu depind de cineva si sa nu ma inec la mal.

Dintotdeauna si-a dorit sa aiba parte de copii invatati. Eu, fiind unica fiica printre cei trei baieti, n-am dus lipsa de nimic. Mama e mama, ea rupe din bucatica ei pentru a fi copiii indestulati. Imi amintesc adesea cuvintele ei “invata, invata si iar invata”.

Alearga biata mama din zori pina-n noapte, pentru a nu duce noi, copii lipsa de nimic.

Intr-un mod misterios si mistic a creat Dumnezeu faptura mamei mele. Ea, se identifica ca fiind cea mai frumoasa creatie a Divinitatii si a lumii.

Pentru mine, va trai vesnic. Nici nu vreau sa ma gindesc la ziua in care o voi pierde, va fi “ziua neagra “din viata mea. Nu cred ca vor inceta a-mi cadea lacrimi pe mormintul ei. Ce altceva poate fi mai de pret decit mama?Cu ce-as putea-o inlocui? Sigur…, cu nimic! Stiu si inteleg ca fiecare dintre noi, fie azi, sau miine isi pierde mama, dar cine, cine iti poate intelege mai bine durerea sfleteasca decit ea? Mai frumoasa, mai harnica, mai intelegatoare, mai iubitoare, mai cuminte, mai desteapta si mai dulce decit mama, cine, cine poate fi?!

Cum as putea da uitarii finta care m-a remarcat pozitiv in aceasta viata. Ea, care m-a invatat sa fiu om in viata, sa nu birfesc, sa nu urasc, sa stiu a ierta, a ajuta si orice-as face si oriunde sa dau dovada ca am cei sapte ani de acasa ca sa se mindreasca cu mine.

De la ea am invatat atit de multe: sa iubesc copilasii, sa fiu o buna gospodina, sotie, rabdatoare ssi sa muncesc cu dragoste

Parca o vad asteptindu-ma la portita, zicindu-mi: “in sfirsit, ai venit acasa”. Apoi cind plec, privirea ei ma urmareste pina nu se mai vede urma pasilor mei. Asa e mama, asteapta si iar asteapta poate vin copilasii la casa parinteasca, acolo unde au facut primul pas, au rostit primul cuvint, acolo, desi e iarna ti se pare mai caldut, dar si piinea mai buna cind e mama linga tine.

Ea, e fiinta care traieste doar pentru noi, copiii sunt  averea ei.Ah…, cite amintiri frumoase am trait alaturi de ea. Memoria si puterea amintirii exercita o influienta uriasa asupra mea. Lipsita de calitatea sa individuala, memoria acum imi serveste drept un instrument de testare si analiza a constructiei colective a trecutului. Am trait si traiesc alaturi de ea zile de care stiu ca nu voi avea parte tot restul vietii. Fiecare zi traita alaturi de ea, e ca o pagina a unei carti, impodobita cu cuvinte de aur, cuvinte pline de sens care spun multe-n putine. E o carte pe care ai citi-o si tot ai mai vrea s-o recitesti. De fiecare data cind o citesti, descoperi ceva nou, ceva inedit. Se distinge prin naturalismul ei, cautam adesea sa-i descopar metehnele, dar sa vezi…, nimic!

Nu voi spune acum cit de mult o iubesc, ci voi incerca mereu sa- I demonstrez aceasta. E atit de unicata… Ochii ei cei blinzi emana atita caldura, ei tac, dar privirea lor iti spun atit de multe… Stau si o admir adesea zicindu-mi: “Doamne, ce mama frumoasa am. Oare cit timp ti-a luat sa creezi o asa faptura?” A creat-o in asa fel, incit sa nu semene cu nimeni, nici n-are cum sa semene, deoarece ea e unicata.

Oiubesc, o iubesc pentru ceea ce este. O stimez, o stimez pentru ceea ce a facut pentru mine, o inteleg pentru ca si ea stie sa ma inteleaga. Ea a trait si traieste pentru mine, eu insa, am datoria si placerea de-a trai pentru ea…

Boris Parfentev, professor USM.

Cind eram in anii frumosi ai studentimii, 17 noiembrie nu era o sarbatoare oficiala. Pe atunci, toti primeam burse si ne permiteam adeseori sa ne distram si sa organizam ceva ca sa ne fie interesant. Mi-amintesc permanent de momentele superbe cind venea la camin Iurie Sadovnic, Domnul cu palarie. El era student la Conservator. Venea la noi si ne cinta la chitara si mare veselie mai era. Pentru noi, fiecare zi era sarbatoare.

Serafim Isac, professor USM.

Cind eram student, noi serbam pe 7 noiembrie, nu ca acum. Evident, nu ne duceam la ore in ziua respectiva. E si normal ca era o zi friguroasa, dar important ca era caldura in sufletele noastre. Ne adunam in citeva grupe si treceam cu drapeluri prin Piata Marii Adunari Nationale, in semn de recunostinta pentru cei de la conducere si pentru faptul ca eram multumiti de programul Invatamintului. Eram bucurosi sa impartasim aceasta sarbatoare cu totii.

Cristina Popa, anul III, USM.

De obicei, nu obisnuiesc sa-mi planific din timp activitatile pe care le voi desfasura de ziua studentului, deoarece cred ca faptele lasate la voia intimplarii au un final mult mai reusit. Am decis cu colegii sa celebram “sarbatoarea noastra” internationala intr-o excursie in zona Codrilor Moldavi. Planificam sa organizam o petrecere nocturna, cu un rug in sinul naturii, acorduri de chitara, dansuri, foc si voie buna. Daca vremea nu va fi capricioasa, urmeaza sa mai intilnim si zorii impreuna, ciocnind cite o cupa de sampanie. Aceasta cred ca va fi cea mai frumoasa amintire a noastrsa.

Liliana Catrinescu, anul II, USM.

De ziua studentului parintii imi trimit de la tara bucate traditionale, dar si dulciuri. Parca mi-ar oferi un cadou, indulcindu-ma cu mere, poama, nuci si multe altele. Se simte atmosfera de sarbatoare in special in camin, mult chef,muzica, dar si concursuri pe care le organizam. Pacat ca macar in aceasta zi n-avem parte de bilete gratuite la cinema, disko, la teatru sau concert.

Aurelia Turcanu, anul II, USM.

Era septembrie si noi déjà ne gindeam la 17 noiembrie. Inca nu stiu cum vom petrece. Cert este faptul ca in ziua respective ne intelegem sa nu venim la ore, dar sa plecam undeva sa ne distram.

Rodica Luca, anul III, USM.

Sunt déjà studenta ultimul an. Anul I  si II nu am stiut sa profit de aceasta zi. Vom organiza in asa fel incit peste ani de zile sa avem ce ne aminti. Anii trec, iar albumul nostrum cu amintiri trebuie sa fie bogat si sensational.

Tatiana Timotin, anul II, USM.

Cei care locuiesc la camin, ii vor invita pe ceilalti colegi de grupa, vom servi bucate, sampanie, torte, apoi vom merge impreuna la concertul din centrul capitalei. Ce poate fi mai interesant decit sa petreci in compania celor dragi, noi care avem aceleasi interese, scopuri si mult timp petrecut impreuna.

Asa se face ca Balan, care are domiciliul in New York, a inceput sa faca drumuri tot mai des drumuri in Romania in cautarea gloriei care intirzie sa apara in strainatate.

De felul meu, nu sunt capricioasa la alesul localurilor, insa amica mea ardea de nerabdare sa-mi arate cafeneaua ei preferata, locul in care se simte mai bine ca oriunde. Ea imi tot spunea ca este locul unde iti poti alina sufletelul cu o cafeluta dulce, dar si atmosfera nu te lasa indiferenta.

Vorbind de una si de alta, am ajuns in sfirsit la destinatie. Am aruncat privirea la fatada cafenelei, ah…, cit de frumos! Chiar m-a intrigat sa intru. Am urcat scarile multe la numar si ne-am pomenit si noi in fata a multor mese .Ne fugeu ochii, nici nu stiam la care sa ne asezam. Toate acoperite cu catifea alba ne chemau la ele, dar am decis sa luam loc la o masuta din marginea cafenelei, asa incit sa putem admira mai liber feericul localului. S-a apropiat chelnerul de noi si ne-a intrebat ce dorim.

- Doua cafelute dulci, am spus noi.

- OK, peste zece minute. Asteptati va rog.

- OK.

In timp ce asteptam sa ni se aduca cafeaua, am avut suficient timp sa examinez cu privirea interiorul de acolo. Peretii erau din piatra alba si ornamentati in stil modern, iar pe pereti erau atirnate niste tablouri mari, de parca aveai impresia ca esti prezenta la o ezpozitie. Usa de la intrare era din sticla groasa in care iti puteai vedea chipul si era permanent in miscare, ba intrau unii, ba ieseau altii.

Peste citeva minute, s-a apropiat de masuta noastra acel gentelman imbracat in camasa alba, pantaloni specifici unui chelner, dar nici sortul alb nu lipsea si ne-a spus: “iata si ceea ce ati comandat”.

Noi simtindu-ne ca niste regine, i-am spus un sincer “multumesc” si ardeam de nerabdare sa savuram placerea unei cafelute, mirosul careia l-am simtit de indata ce am intrat.

Muzica, specifica noii generatii : Crazy Loop, Fly Project, Dj Project, Alternosfera, Gindul Mitei si multi altii reuseau sa incalzeasca si mai mult atmosfera. Mi-a placut enorm de mult amabilitatea chelnerului, frumusetea inedita a interiorului, dar si cafeaua desigur!

De felul meu, nu sunt capricioasa la alesul localurilor, insa amica mea ardea de nerabdare sa-mi arate cafeneaua ei preferata, locul in care se simte mai bine ca oriunde. Ea imi tot spunea ca este locul unde iti poti alina sufletelul cu o cafeluta dulce, dar si atmosfera nu te lasa indiferenta.

Vorbind de una si de alta, am ajuns in sfirsit la destinatie. Am aruncat privirea la fatada cafenelei, ah…, cit de frumos! Chiar m-a intrigat sa intru. Am urcat scarile multe la numar si ne-am pomenit si noi in fata a multor mese .Ne fugeu ochii, nici nu stiam la care sa ne asezam. Toate acoperite cu catifea alba ne chemau la ele, dar am decis sa luam loc la o masuta din marginea cafenelei, asa incit sa putem admira mai liber feericul localului. S-a apropiat chelnerul de noi si ne-a intrebat ce dorim.

- Doua cafelute dulci, am spus noi.

- OK, peste zece minute. Asteptati va rog.

- OK.

In timp ce asteptam sa ni se aduca cafeaua, am avut suficient timp sa examinez cu privirea interiorul de acolo. Peretii erau din piatra alba si ornamentati in stil modern, iar pe pereti erau atirnate niste tablouri mari, de parca aveai impresia ca esti prezenta la o ezpozitie. Usa de la intrare era din sticla groasa in care iti puteai vedea chipul si era permanent in miscare, ba intrau unii, ba ieseau altii.

Peste citeva minute, s-a apropiat de masuta noastra acel gentelman imbracat in camasa alba, pantaloni specifici unui chelner, dar nici sortul alb nu lipsea si ne-a spus: “iata si ceea ce ati comandat”.

Noi simtindu-ne ca niste regine, i-am spus un sincer “multumesc” si ardeam de nerabdare sa savuram placerea unei cafelute, mirosul careia l-am simtit de indata ce am intrat.

Muzica, specifica noii generatii : Crazy Loop, Fly Project, Dj Project, Alternosfera, Gindul Mitei si multi altii reuseau sa incalzeasca si mai mult atmosfera. Mi-a placut enorm de mult amabilitatea chelnerului, frumusetea inedita a interiorului, dar si cafeaua desigur!

Ma gindeam ca totul in ziua de azi se rezuma la bani. Sunt adesea cazuri cind cu ei poti face totul, insa fara ei- nimic. Unii cu bani pot ascunde un adevar sau poate si o minciuna.

Ma uitam la o batrinica care statea pe o banca si admira un mire si o mireasa si raminea uimita de cele vazute: limuzine, rochii scumpe, dar de mirare era mai mult diferenta dintre ani a celor doi. El de vreo 55 de ani, ea 20. Vrei nu vrei ti se iveste o intrebare: oare se iubesc sau e vorba de goana dupa bani? Poate mireasa crede ca banii aduc fericirea?

A inceput sa gindeasca natiunea doar cum sa cistige mai mult, nu asa cum era cindva, se gindeau la cultura si la ceva in folosul tarii. Acum alearga toti dupa finante peste hotarele tarii. Citiva dintre ei se intorc acasa cu mii de euro, alti, din pacate vin in tara in sicrie si s-au ales cu strainatatea, munca si dorul de cei dragi. Cei care se intorc “bogati”, investesc banii intr-o afacere sau construiesc castele. Asa vine timpul si saracul devine sluga la bogat. Numai ca celui sarac i se da doar ceea ce trece printre degete, exact ca unui ciine, doar pentru a nu muri de foame.

Goana aceasta dupa bani ii face pe unii oameni sa uite de unde au pornit, sa renunte la omenie, la dragostea de neam, tara si sirul ar putea continua la nesfirsit.

Pentru ei, mizerabilii de lei, natiunea e in stare de multe ori sa omoare, sa fure si sa dispara apoi.

Oare cind se va scimba lumea si cit va dura aceasta goana dupa bani…

Atit de frumoasa este viata, doar trebuie sa stim sa profitam de ea. Aduc poate uneori banii fericirea, dar mai des nefericire, cearta si ura. Nu putine cazuri sunt cind o familie saraca traieste in mai multa dragoste sufleteasca decit un cuplu bogat care au de toate, dar totusi sunt motive de neintelegere.

Mi-am aruncat privirea la panoul de la intrare mai intii ca sa ma docaumentez ce va urma. M-au captivat in mod deosebit titlurile filmelor, asa ca n-am ezitat sa intru si eu in sala in care aproape toate locurile erau ocupate. Doar atit vedeam pentru inceput in fata mea, o scena mare si publicul galagios, nerabdator de-a viziona primul film.

S-au stins luminile si brusc s-a ivit o tacere in sala. A urcat in scena prezentatorul si a adus la cunostinta spectatorilor care va fi programul “serii filmului italian”. El a mentionat ca vom avea parte de citeva ore inedite in compania muzicii si a filmului, apoi a oferit cuvintul Ambasadorului Italiei la Chisinau, Stefano Dolelo si Presedintelui Fundatiei “Regina- Pacis” , filiala din Republica Moldova. Acestia au declarat: “scopul acestei seri este de-a uni cultura moldoveneasca si cea italiana, dar si de-a cunoaste mai bine limba italiana, deoarece este o limba foarte frumoasa”.

Dupa sustinerea discursului celor doi prezentatorul a anuntat piesele compozitorului Ennio Marricone, in interpretarea Orchestrei Nationale de Camera a Teatrului National, dirijor, Valeriu Patic. In jur de 10 minute a durat concertul superb care a reusit sa incalzeasca sufletele celor prezenti la eveniment. Dupa o pauza de 10 minute, la 16.30 a inceput derularea primului film “O suta de pasi”, in regia lui Marco Tullio Geordana, film premiat pentru cele mai bune fotografii, realizate de Roberto Fortza.

Cel de-al doilea, la 18.30, “Eu nu am frica”, in regia lui Gabriel Salvatores, despre un baietel de 9 ani care a realizat descoperiri deosebite.

Ultimul film, despre frica de maturitate a inceput la 20.30, cu denumirea “Ultimul sarut”, regia Gabriel Muccino.

Mi-am aruncat privirea catre cei din sala si toti priveau cu atentie de parca erau mari cunoscatori ai limbii italiene sau engleze, limba in care a fost subtitrarea.

Unii au vizionat doar un film, altii doua sau chiar pe toate, fiindca mai rar sunt organizate astfel de evenimente la Chisinau, deci nu trebuie ratate astfel de ocazii.

Startul sarbatorii a avut loc simbata, la ora 10, manifestatie la care au participat 54 de intreprinderi vitivinicole. In prima zi au fost organizate doua degustari, iar a doua zi- patru. Toti cei care doreau sa guste vinul trebuiau sa achite 10 lei ,insa pentru divinuri si alte feluri de bauturi- 20 lei.

Vicedirectorul general al “Moldova- Vin”, Nicolae Traian, a declarat “ cheltuielile pentru editia 2008 au constituit 1, 35 milioane lei, dar nu conteaza cit am investit, important este ca publicul sa simta ca este sarbatoare”.

Pentru buna dispozitie a chisinauienilor si a turistilor veniti in PMAN, au fost organizate concursuri, programe artistice, chef si voie buna alaturi de muzica interpretilor autohtoni, dar si a invitatului de onoare, Crazy Loop.

Aurelia Bogdan, a mentionat “imi place nespus de mult atmosfera de aici, casutele amenajate in stil national, dar si muzica”.

De o astfel de petrecere au avut parte duminica, 12 octombrie si locuitorii municipiului Balti.